1 comentariu

Asociaţia ŞI EU POT – parte a campaniei Petrom de promovare a 2%

În fiecare primăvară, începând cu anul 2008, compania Petrom desfăşoară o Campanie de promovare a prevederii 2% din Codul Fiscal în rândul angajaţilor din toată ţara. Sistemul 2% permite angajaţilor să direcţioneze 2% din impozitul lor pe venit către o organizaţie nonguvernamentală.

În cadrul campaniei de comunicare, s-a distribuit la nivelul companiei o broşură care reuneşte organizaţii active la nivel national, dar şi organizaţii care activează la nivel local, în zonele în care compania îşi desfăsoară activitatea. Asociaţia ŞI EU POT se regăseşte în acest material informativ cu toate datele necesare redirecţionării (nume, activitate, CIF, IBAN si e-mail) însoţită de o scurtă descriere a activităţii.

Asociaţia “ŞI EU POT” este o organizaţie neguvernamentală fondată în 16.09.2008 care funcţionează în baza Ordonanţei nr.26/30 ianuarie 2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii si este acreditată ca furnizor de servicii sociale conform Certificatului de acreditare seria A Nr.0009795, eliberat în data de 25.11.2010

MISIUNEA ORGANIZATIEI : este sprijinirea, promovarea şi protectia drepturilor copiilor şi a familiilor acestora indiferent de apartenenţa etnică, religioasă, dizabilităţi sau nivel de vulnerabilitate socială.
            SCOPUL: furnizarea de servicii sociale specializate în vederea integrarii socio-educaţionale a copiilor.

Asociaţia oferă următoarele servicii:

  • Servicii de asistenţă socială :

– informare ;

– consiliere şi orientare şcolară;

– terapie individuală şi de grup;

– socializare;

  • Serviciile educaţionale :

– supraveghere;

– suport educaţional diferenţiat – se acordă sprijin educaţional în funcţie de nivelul de    

  achiziţie al fiecărui copil;

– meditaţii – se acordă sprijin de specialitate în efectuarea temelor.

One comment on “Asociaţia ŞI EU POT – parte a campaniei Petrom de promovare a 2%

  1. dupa atatea lupte seculare ……a disparut un coment!bravos natiune,halal….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: