Lasă un comentariu

Sabina Moldovan, aleasă în funcția de președinte al Asociației Elevilor ”Juventa”

Membrii Asociației ”Juventa 2011” și-au ales noul Comitet Director al cărui mandat este de un an. În deschiderea întâlnirii, președinta asociației, Roxana Ion a prezentat bilanțul activităților organizate de elevi, din luna aprilie 2011, până în prezent. „ Asociația Elevilor a fost înființată în luna aprilie a anului trecut, festivitatea de reunire a membrilor având loc, într-un cadru festiv, în amfiteatrul Grupului Școlar Industrial ”Ion Bănescu” Mangalia. La eveniment, i-am avut invitați speciali pe deputatul Colegiului 5, Zanfir Iorguș și prefectul județului Constanța, Claudiu Iorga Palaz. De atunci, au mai fost inițiate festivități de premiere ale elevilor Școlii ”Gala Galaction”, întâlniri cu reprezentanții celorlate ONG-uri din oraș, dezbateri, cum ar fi ”Rolul relației profesor-părinte-elev în formarea armonioasă a copilului”.

În luna februarie 2012, pe data de 24, Asociația Elevilor a organizat acțiunea de Dragobete ”10 zile de iubire”, care a avut loc în Clubul Why Not din stațiunea Neptun. Pentru perioada următoare, avem planificate mai multe activități, dintre care amintesc un spectacol caritabil, ce va avea loc pe data de 27 aprilie și o serbare câmpenească pentru tineri, programată pentru începutul lunii mai”.

Ședința asociației a continuat cu alegerea componenței noului Comitet Director, în urma votului, fiind desemnați să coordoneze această structură un președinte, trei vicepreședinți și trei secretari-general, de la fiecare liceu în parte.

Astfel, în funcția de președinte al asociației a fost aleasă Sabina Moldovan, elevă în clasa a XI-a B, la Colegiul Economic. Cei trei vicepreședinți care o vor seconda pe Sabina sunt: Simona Iordache (Liceul Teoretic „Callatis„), Ionuț Iurea (Colegiul Economic) și

Alex Mavriche (Grupul Școlar Industrial ”Ion Bănescu”). Au fost desemnați în funcția de secretar general elevii Maria Itu (Liceul Teoretic „Callatis„), Alex Toșa (Colegiul Economic) și Lucian Hangu (Grupul Școlar Industrial ”Ion Bănescu”).

După câștigarea alegerilor, Sabina Moldovan a declarat, celor prezenți, că în perioada următoare va iniția mai multe competiții sportive, printre care cros, campionat de fotbal între liceii, expoziții colective de desen.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: